19.4 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Bărbaţii şi femeile nu sunt fericiţi în aceeaşi perioadă a vieţii

Femeile sunt fericite până la 48 de ani, în timp ce domnii încep să se bucure de viaţă abia la vârsta de 40 de ani. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la University of Cambridge, al căror studiu va fi dat publicităţii în ediţia viitoare a revistei Journal of Happiness Studies.

În opinia specialiştilor, motivele acestei realităţi sunt clare: cele mai mari satisfacţii în viaţă sunt legate de realizarea profesională şi familiară. Femeile de până la 50 de ani au avut deja copii şi s-au împlinit şi pe plan profesional. Fericirea lor se datorează ducerii la bun sfârşit a unui proiect familiar, care include educaţia copiilor, relaţia de cuplu şi o slujbă. Însă atunci când copiii încep să fie independenţi, iar serviciul devine o rutină, femeile încep treptat să fie nemulţumite.

Bărbaţii, în schimb, nu îşi găsesc cu adevărat fericirea decât în jurul vârstei de 40 de ani. Potrivit studiului menţionat, această satisfacţie se bazează pe trei motive. La 41 de ani, încep să fie mai mulţumiţi de serviciu şi de salariu şi, în general, aceasta este vârsta la care reuşesc să câştige mai bine. La 48 de ani sunt în echilibru cu propria persoană, iar la 64 de ani, bărbaţii ajung la fericirea maximă. În aceste condiţii, se observă că bărbaţii şi femeile nu reuşesc să fie fericiţi în aceeaşi perioadă a vieţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS